Leul
23 Iulie – 23 August
Elementul Leului este Focul.
Leul are ca trasaturi definitorii dorinta de a conduce si cea de a reusi in viata. In acest scop dezvolta multa energie, dispunand intotdeauna de vointa necesara pentru a-si urmari interesele pana la capat. Este o personalitate impunatoare, stralucitoare si ii place enorm sa fie admirat. In aceasta idee va face tot ce depinde de el ca sa epateze, sa fie centrul atentiei in colectivitatile in care munceste si traieste. Este un lider natural, rolul de conducator e parca facut pentru el si are o satisfactie deosebita de a se instala in varful ierarhiei. Ii plac laudele (chiar si cand devin lingusiri), nu va lasa insa sa se vada acest lucru, partial pentru ca socoteste ca i se cuvin pe drept, dar si pentru ca nu vrea sa-si descurajeze pe cel care-l lauda.
Leul este foarte mandru si are o fire nobila, ce nu poate intelege meschinariile unor oameni pe care ii va evita sistematic. Uneori e de o genereozitate fantastica, iar cei din jurul sau il vor admira pentru darnicia lui.
Leul este foarte increzator in fortele proprii si perseverent, nu intelege sa abdice nici un moment de la conditia sa si nici o situatie nu e iremediabil pierduta atata vreme cat mai are energia pentru sa se bata “ca un leu” (sau “ca o leoaica”). Nu-si pierde timpul prea mult cu schitarea unor principii generale de conduita ori cu meditatii existentiale. Idealurile ce-l anima sunt destul de terestre si niciodata nu va nutri ambitii eterice, rupte de realitate. Are peste tot un rol de mediator intre cer si pamant, inaltandu-se doar atat cat sa poata cuprinde mai bine campul de batalie. Apoi se va azvarli cu dezinvoltura in mijlocul luptei, cu coama-i leonina fluturand in vant si cu multa credinta in victorie.
Leul tinde in mod firesc spre bunastare si atunci cand o obtine ii face placere sa si-o etaleze, asa cum isi etaleaza propria persoana. Pentru ca aceasta satisfactie a orgoliului sau sa nu devina simpla ingustime morala si de spirit, este o gazda foarte buna si oaspetii se vor simtii intotdeauna excelent in casa sa si vor avea tot ce le trebuie.
Leul munceste mult cand e cazul, dar niciodata nu-si va lua sarcini in plus daca nu e neaparat nevoie. Stie foarte bine ce vrea si care-i sunt mijloacele si nu se va extenua inutil. Se face aici simtita si o tendinta de lenevie, rareori insa se va lasa in intregime cuprins de ea, caci este temperamental un om de actiune ce are mereu ceva de facut.
Oriunde se afla, intr-o functie mica sau pe culmile realizarii profesionale, leul se face din plin remarcat prin modul sau de comportament fata de ceilalti. De regula este dragut, atent si generos - totusi mai exista si comportari negative. Este onest, corect si va dezaproba vehement pe cei ce nu respecta principiile sale morale. Spiritul sau de conducere tinde uneori de a se transforma intr-o tiranie veritabila si el trebuie sa-si controleze aceasta latura neplacuta.
Cel nascut in Zodia Leu poate fi uneori si impertinent, crud, egoist si imprudent. Atunci cand nu reuseste in viata, se afunda in meditatii care nu-i sunt proprii, griji numeroase si vanitate.
Leului ii plac mult calatoriile si isi va satisface din plin acest gust.
Sincer si deschis, cald si uneori naiv, plin de elanuri adesea nobile si generoase, Leul e sortit in general sa ajunga departe si daca pozitia pe care o va ocupa nu va fi intotdeauna legata de semnificatii mai profunde dincolo de o simpla aparenta, va fi in orice caz plina se stralucire. Nu agreeaza jumatatile de masura si se conduce dupa maxima “Ori totul, ori nimic?
Compatibilitatea Leului cu:
- Berbecul O legatura intre un Leu si un Berbec este cat se poate de riscanta. Interesele comune si firile pasionale ale amandurora le pot rezerva surprize. Viata unui cuplu Leu-Berbec este plina de pasiune.
- Taurul Legatura intre un Leu si un Taur nu are mari sanse. Extravaganta si dorinta Leului de a o tine in petreceri nu sunt vazute cu ochi buni de prudentul Taur. Este putin probabil ca un Leu si un Taur sa se angajeze intr-o relatie de lunga durata.
- Gemenii Leul este atras de istetimea Geamanului, dar firea capricioasa si nestatornica a Geamanului il scoate din sarite pe Leu. O legatura Leu-Gemeni nu rezista prea mult.
- Racul Vanitatea si dorinta Leului de a fi mereu in centrul atentiei lasa urme adanci in sufletul delicat al Racului. Combinatia Leu-Rac nu este o relatie prea buna.
- Leul Combinatia Leu-Leu poate fi spectaculoasa. Cei doi Lei s-ar potrivi perfect, daca amandoi ar renunta la dorinta de a domina. Intre doi Lei exista o potrivire ideala si o astfel de relatie deseori merge!
- Fecioara Dorinta Fecioarei de a detine controlul si meticulozitatea ei intra in conflict cu temperamentul spontan al Leului. Fecioara trebuie sa faca multe compromisuri daca vrea sa pastreze un Leu.
- Balanta Relatia Leu-Balanta poate fi incantatoare, daca nu apar probleme financiare. Altfel, un cuplu format dintr-un Leu si o Balanta - doi extravaganti cheltuitori - ajunge repede la sapa de lemn.
- Scorpionul Fierbinte, intensa si de scurta durata. Asa s-ar putea caracteriza relatia dintre un Leu si un Scorpion. Chiar daca viata cuplului Leu-Scorpion este inflacarata, gelozia tot ii distruge.
- Sagetatorul Sagetatorul pare sa fie partenerul ideal pentru Leu. Si Leul si Sagetatorul se dau in vant dupa aventura si sunt neintrecuti la cheltuit bani.
- Capricornul Mai devreme sau mai tarziu, Leul se cam plictiseste de firea calculata a Capricornului. Din pacate pentru Leu, Capricornul este singurul capabil sa il rasfete din punct de vedere material.
- Varsatorul Desi se spune ca extremele se atrag, Leul se simte neglijat si fara importanta alaturi de un Varsator, pentru ca Varsatorul se dedica unor preocupari superioare.
- Pestii Este putin probabil ca un Leu sa fie atras de un Peste. Timid si delicat, Pestele ar avea de suferit intr-o astfel de relatie incompatibila.
Cateva celebritati nascute in zodia Leu:
Ben Affleck nasc. la 15 august 1972 (actor american)
Louis Armstrong nasc. la 4 august 1901 (trompetist si cantaret de jazz american)
Neil Armstrong nasc. la 5 august 1930 (astronaut american, a fost primul om care a pasit pe Luna la 21.7.1969)
Antonio Banderas nasc. la 10 august 1960 (actor de film si cantaret spaniol)
Fidel Castro nasc. la 13 august 1926 (jurist cubanez, revolutionar, marxist-leninist, dictator)
Coco Chanel nasc. la 19 august 1883 (creatoare de moda franceza)
Bill Clinton nasc. la 19 august 1946 (jurist american, al patruzeci si doilea presedinte al Statelor Unite ale Americii 1993-2001)
Claude Debussy nasc. la 22 august 1862 (pianist, dirijor, compozitor francez)
Louis De Funes nasc. la 31 iulie 1914 (actor francez)
Robert De Niro nasc. la 17 august 1943 (actor, regizor si producator american)
Alexander Fleming nasc. la 6 august 1881 (bacteriolog britanic, a descoperit intamplator in anul 1928 efectul penicilinei)
Henry Ford nasc. la 30 iulie 1863 (inginer, industrias american, fondator al industriei americane de automobile)
Melanie Griffith nasc. la 9 august 1957 (actrita americana)
Alfred Hitchcock nasc. la 13 august 1899 (regizor si producator de film britanic-american)
Dustin Hoffman nasc. la 8 august 1937 (actor, regizor si producator de film american)
Whitney Houston nasc. la 9 august 1963 (cantareata, actrita si producatoare de filme americana)
Mick Jagger nasc. la 26 iulie 1943 (interpret rock, actor, compozitor, producator, vocalist al formatiei „The Rolling Stones”)
Jennifer Lopez nasc. la 24 iulie 1969 (actrita si cantareata americana)
Madonna nasc. la 16 august 1958 (cantareata, actrita si compozitoare de muzica pop americana)
Mata Hari nasc. la 7 august 1876 (dansatoare, curtezana olandeza si spioana in timpul primului razboi mondial)
Guy de Maupassant nasc. la 5 august 1850 (scriitor, nuvelist, poet francez)
Benito Mussolini nasc. la 29 iulie 1883 (politician, fascist, dictator italian)
Jacqueline Kennedy Onassis nasc. la 28 iulie 1929 (sotia lui J.F. Kennedy si apoi a lui A. Onassis)
Sean Penn nasc. la 17 august 1960 (actor si regizor american)
Robert Redford nasc. la 18 august 1936 (actor, regizor si producator de film american)
Yves Saint Laurent nasc. la 1 august 1936 (designer de moda algerian-francez)
Arnold Schwarzenegger nasc. la 30 iulie 1947 (culturist si actor american originar din Austria, politician republican)
George Bernard Shaw nasc. la 26 iulie 1856 (scriitor, jurnalist, dramaturg irlandez-britanic)
Charlize Theron nasc. la 7 august 1975 (actrita americana)
Andy Warhol nasc. la 6 august 1928 (pictor, grafician american)
Steve Wozniak nasc. la 11 august 1950 (inginer american, specialist in calculatoare, cofondator al companiei Apple Computer)


